Syllabus

(A) PREZENTARE GENERALA A CURSULUI

Sociologia organizatiilor este un curs al carui titular este Prof. Univ. Dr. Mihaela VLASCEANU.

Cursul se organizeaza in anul II, semestrul I, in cadrul specializarii sociologie, ciclul universitar de licenta, Facultatea de Stiinte Politice, SNSPA.

Pentru aceasta disciplina sunt alocate in planul de invatamant 5 credite, care reprezinta un total de 125 de ore pe semestru.

(B.) OBIECTIVUL GENERAL SI OBIECTIVELE SPECIFICE ALE CURSULUI

OBIECTIV GENERAL. Acest curs îşi propune să ofere studenţilor o bază teoretică şi instrumente de analiză adecvate înţelegerii modului de funcţionare a organizaţiilor. Intenţia este de a îndruma studenţii să identifice forme reprezentative de participare a oamenilor în organizaţii şi modalităţi de conducere optimă a organizaţiilor. Cursul este astfel structurat încât să acopere fiecare dintre aceste domenii. Cursul îşi propune, totodată, să contribuie la dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor practice de organizare, conducere şi administrare a unei organizaţii. Este de aşteptat ca, în final, studentul să dispună atât de cunoştinţele teoretice cât şi de capacitatea analitică necesare interpretării şi evaluării critice a diferitelor forme de organizare sau, eventual, ale fundamentării de noi alternative.

Obiectivele specifice:

  • Familiarizarea studenţilor cu problematica actuală a organizaţiilor, prin considerarea  specificului, dinamicii şi rolului sau menirii acestora într-o societate marcată de perpetua căutare de noi alternative de organizare şi eficientizare economică şi socială. 
  • Înţelegerea şi recunoaşterea distincţiilor dintre organizare socială, organizaţii şi instituţii.
  • Înţelegerea şi interpretarea distincţiilor dintre organizaţiile publice, private pentru profit şi private nonprofit.
  • Identificarea componentelor invariante ale unei organizaţii şi a relaţiilor dintre componente.
  • Înţelegerea celor trei perspective dominante de abordare a organizaţiilor: ca sisteme raţionale, naturale şi deschise
  • Asimilarea informaţiilor şi cunoştinţelor necesare operării cu indicatorii proiectării structurale şi a analizei strategiilor de schimbare organizaţională.
  • Formarea abilităţii de analiză a implicării şi angajamentului membrilor unei organizaţii şi formularea de repere care dau seama de stilul de prezentare şi implicare a propriei persoane în raport cu ceilalţi membri ai unei organizaţii.
  • Explorarea relaţiei dintre problemele analizei organizaţionale şi management în scopul înţelegerii cerinţelor lumii contemporane privind eficienţa managementului.

 (C.) COMPETENTELE ASIGURATE DE ACEST CURS

Studentii care promoveaza acest curs, vor dobandi urmatoarele competente specifice:

1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)

  • Înţelegerea problematicii actuale a organizaţiilor (specificul, dinamica, rolul lor în societatea actuală)
  • Intelegerea şi recunoaşterea distincţiilor dintre organizare socială, organizaţii şi instituţii
  • Intelegerea şi interpretarea distincţiilor dintre organizaţii pe axa public-privat
  • Inţelegerea perspectivelor dominante de abordare a organizaţiilor (organizaţiile ca sisteme raţionale, naturale şi deschise)

 2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)

  • Explorarea şi compararea implicaţiilor considerării organizaţiilor ca sisteme raţionale, naturale sau deschise
  • Prospectarea efectelor distincţiei public-privat asupra funcţionării organizaţiilor
  • Analiza şi explicarea criteriilor în funcţie de care se disting alternativele funcţionale din organizaţii
  • Explorarea surselor schimbării organizaţionale, precum şi a consecinţelor diferitelor strategii de schimbare organizaţională asupra diferitelor aspecte ale comportamentului organizaţional

 3. Instrumental – aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice: utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)

  • Dezvoltarea capacităţilor de proiectare a unor alternative funcţionale de organizaţii prin raportare la activitatea, tipul de produse sau servicii, mediul de funcţionare şi criteriile de performanţă ale organizaţiei
  • Formarea abilităţii de analiză  a performanţelor unei organizaţii prin raportare la mediul în care aceasta funcţionează
  • Dezvoltarea capacităţilor de evaluare a consecinţelor adoptării de către manageri a unor paradigme diferite ale organizării 

 4. Atitudinale

  • Formularea de repere care dau seama de stilul de prezentare şi implicare a propriei persoane în raport  cu ceilalţi membri ai unei organizaţii
  • Accentuarea importanţei responsabilizării sociale a organizaţiilor şi a managementului acestora,  asociată responsabilităţii morale faţă de persoane şi grupuri din cadrul organizaţiilor, ca şi din afara lor
  • Accentuarea importanţei  comportamentului etic în crearea acelui climat şi practici de organizare care să nu afecteze şi să nu exploateze oamenii, grupurile sau comunitatea din afara organizaţiei.

(D.) MODALITATEA DE DESFASURARE

Pe lângă evaluarea permanentă din cadrul activităţilor didactice, fiecare student va prezenta, pe parcursul desfăşurării activităţilor sau, cel târziu la finalul acestora, un referat sau un eseu scris pe o temă la alegere. Este de aşteptat ca în referat sau în eseu să fie formulate idei sau puncte de vedere cu privire la una din temele subsumate domeniului de studiu al organizaţiilor, bazate fie pe observaţii sau cercetări empirice, fie pe propriile speculaţii teoretice, fie pe depistarea unor contradicţii sau „goluri” existente în literatura de specialitate. Este de preferat ca lucrarea să conţină şi o serie de propuneri cu privire la modul în care ar putea fi cercetată ideea respectivă.

Pentru a putea participa la examen, studentul trebuie să fi avut o prezenţă de cel puţin 70% la seminarii şi 50% la curs.

Nota finală va reflecta, pe de o parte, participarea şi angajarea studenţilor în dezbaterile din cadrul cursurilor şi a seminariilor, precum şi modul de elaborare a referatului sau eseului (50%) şi, pe de altă parte, evaluarea din cadrul examenului sub forma scrisă. (50%).

 

(F.) STRUCTURA TEMATICA A CURSULUI

 

Structura cursului de teoria organizaţiilor este astfel concepută încât să urmeze un traseu al analizei dinspre organizaţii spre oameni ca actori sau membri ai acestora, urmând ca în ultima parte să explorăm câteva aspecte legate de managementul organizaţiilor. Ca atare, după prezentarea informaţiilor de bază  necesare înţelegerii noţiunilor de organizaţie şi de societate a organizaţiilor, ne vom referi la diversitatea organizaţiilor, analizând atât sursele generatoare de diversitate, cât şi efectele distincţiei public-privat asupra funcţionării organizaţiilor. Vom prezenta, în continuare, o succintă evoluţie a dezvoltărilor teoretice în analiza organizaţiilor pentru ca, în partea a doua, să ne concentrăm pe studierea şi înţelegerea oamenilor, grupurilor, dinamicii de grup şi ale relaţiilor dintre oameni, grupuri şi procese organizaţionale. În sfârşit, ultima parte a cursului este consacrată managementului organizaţiilor, respectiv discutării relaţiei dintre management şi conducere, prezentării rolului şi responsabilităţilor managerilor, dar şi a funcţiilor ce le sunt specifice.

1. Organizaţiile şi societatea organizaţiilor (4 ore). Definirea conceptelor de organizaţie, mediu organizaţional, organizare, instituţie.  Surse de variaţie a semnificaţiilor ataşate organizaţiei. Metafora în analiza organizaţională. Organizaţiile ca surse ale schimbării sociale. Patologii sociale induse de organizaţii.

2. Specificul organizaţiilor şi al organizării sociale (4 ore). Diversitatea evolutivă a organizaţiilor. Succesiuni şi convergenţe. Tipuri şi forme de organizare. Instituţii, organizaţii şi relaţii dintre ele. Diversitatea organizaţiilor. Axa public-privat a diferenţierii organizaţiilor în spaţiul social.

3. Componente şi relaţii în cadrul organizaţiilor (4 ore). Structura socială a organizaţiei. Participanţii. Scopurile. Tehnologia. Structura fizică a organizaţiilor.

4. Dezvoltări teoretice în analiza organizaţiilor (4 ore). Teorii clasice ale organizării şi conducerii. Teorii şi orientări contemporane. Postmodernismul şi raţionalităţile multiple. Ieşirea din birocraţie. Noi forme de organizare.

5.  Funcţionarea organizaţiilor (4 ore). Structură organizaţională şi variante funcţionale de organizaţii. Organizaţiile şi mediul ambiant. Raţionalitate şi birocraţie: organizaţiile birocratice.

6. Motivaţie, satisfacţie, performanţă (4 ore). Motivaţia – factor generator al comportamentului. Teorii ale motivaţiei şi satisfacţiei. Procesul motivării pentru muncă. Factori motivaţionali ai performanţei. Relaţii între motivaţie, satisfacţie şi performanţă.

7. Managementul organizaţiilor (4 ore). Management şi conducere: Diferenţe şi interferenţe conceptuale. Funcţiile şi conţinutul activităţii manageriale. Evoluţia managementului: De la managementul organizaţiilor industriale la managementul organizării postindustriale. Eficienţa conducerii în secolul XXI.  

 Bibliografie:

  • Vlăsceanu, M., Organizaţii şi comportament organizaţional, Collegium, Editura Polirom, Iaşi, ediţia a doua, 2008.          
  • Preda, M., Comportament organizaţional, Polirom, Iaşi, 2006
  • Zlate M., Tratat de psihologie organizaţional-managerială, vol. 1, Collegium, Editura Polirom, Iaşi, 2004.
  • Scott,W. R. (coord.), Instituţii şi organizaţii, Collegium, Editura Polirom, Iaşi, 2003.
  • Vlăsceanu M., Organizaţiile şi cultura organizării, ediţia a doua, Editura Trei, Bucureşti, 2002 – Curs de referinţă.
  • Hofstede, G., Managementul structurilor multiculturale, Editura Economică, 1996.
  • Morgan, G., Images of Organizations, London, Sage Publications, 1986.

 

(G.) STRUCTURA TEMATICA A SEMINARULUI

Seminarul are o puternică componentă aplicativă, astfel încât, prin exerciţiile, studiile de caz şi proiecţiile video pe care le propune, să permită dezvoltarea competenţelor instrumental-aplicative ale studenţilor. Seminarul este organizat pe două dimeniuni interconectate. Pe de o parte, seminarul reia informaţia teoretică transmisă la curs, în forma practică a unor exerciţii de rol şi studii de caz. Pe de altă parte, seminarul propune studenţilor dezvoltarea de mici proiecte de cercetare individuale, în care aceştia să îşi pună în practică, pe de o parte, cunoştinţele deja acumulate în facultate, iar pe de altă parte, cunoştinţele specifice legate de domeniul teoriei organizaţiilor.

 

One Response to “Syllabus”

  1. Dorina M Says:

    Felicitari Prof. Univ. Dr. Mihaela VLASCEANU.
    Cursurile domniei sale sunt foarte bine structurate, inteligibile, denota un inalt nivel de cultura si este un foarte bun profesor,pedagorg/ metodist.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.